Echinocţiul de toamnă 2010 | ASTROTV.RO
Sună acum! 0903 760 883
1,92 EUR/min (cu TVA inclus)
 
 
Aveți nevoie de ajutor? ASTROTV.RO Informații: 0213173566
Other

Echinocţiul de toamnă 2010

Se spune că este un timp al echilibrului, dar anul acesta echilibrul nu este aşa cum ne închipuim noi ci este de fapt un echilibru dat de o groapă de potenţial, mai exact spus de fundul acesteia, pe care trebuie să-l atingem pentru ne vindeca.

Astrolog Gabriela Apostol

La ora 6.08 când are loc trecerea Soarelui în semnul Balanţei, pe harta astrală avem o configuraţie asemănătoare cu un Bol, dar observăm că toate planetele sunt dispuse spre buza, marginea superioară a Bolului, în echilibru aflându-se doar Pluton situat pe fundul lui, în ceea ce se poate numi o groapă de potenţial. I se alătură ca punct virtual, Nodul Nord, în acest fel sugerându-se că este în destinul nostru, să trăim o perioadă de transformări obligatorii, pentru că, observăm că toate planetele personale se află în cădere liberă spre Pluton: Mercur, Soarele, Saturn, Marte, Venus, iar Neptun, Jupiter, Uranus şi Luna, au depăşit această fază.


Sursa imaginii: www.astronomic.ro

Dacă privim harta momentului din această perspectivă, se poate spune că Pluton este realizarea Sinelui, Spiritul Tatălui (Binah), al Fiului (Kochma) şi al Sfântului Duh (Keter). Sursa a tot ceea ce Este. Stabilirea conştienţei în această sferă, este scopul evoluţiei umane. Acum tot ceea ce ţine de structura noastră umană, Marte – acţiunile, Venus – iubirea, Saturn – autolimitările şi constrângerile, Egoul – Soare şi bine-nţeles Mercur- mintea, pe care aş asimila-o în acest caz cu Diavolul care ne creează impulsurile şi stările, se pregătesc să intre la judecata Tatălui.

Dacă privim harta, vom constata că echilibrul este dinamic, şi că fiecare planetă din partea dreaptă a temei este susţinută de o planetă din partea stîngă.

Astfel grupul Soare – Saturn este susţinut prin opoziţie de grupul Uranus Jupiter Lună, adică ne putem dezvolta acum autocontrolul, dragostea obiectivă ( Saturn), centrarea conştienţei, aducerea sufletului la viaţă (Soarele), şi astfel, spiritul, coborând, se desprinde şi devine fizic. Lumea reală se contopeşte cu spiritul şi astfel ni se aduce armonie şi compasiune. În momentul atingerii lui Pluton, fiecare planetă prin conjuncţie, la un moment dat, (cel mai târziu se va realiza cea cu Saturn – de fapt şi Saturn reprezintă un prim prag de purificare, el este spaţiul înţelegerii pure, al dragostei spirituale şi al conştienizării; primul care îl va trece după echinocţiu, va fi Soarele, pe 1 octombrie iar apoi pe 10 octombrie Mercur - se pare că Venus ( 8 august) şi Marte ( 31 iulie) au depăşit acest prag fiind acum în furcile caudine ale Lunii Negre prin trigon – deabia după aceste date se poate spune că s-a făcut un prim pas, că s-a stabilit un prim punct de echilibru.

Al doilea punct de echilibru se va realiza la conjuncţia cu Pluton şi paradoxal primii vor ajunge la întâlnire cuplu Mercur Marte, în 14 decembrie 2010, iar în ianuarie Soarele, în februarie Venus, iar Saturn va finaliza toate acestea în 12 ianuarie 2020. Acest punct de echilibru v-a conecta macro cu micro, prin Spirala de Aur, abia atunci ne vom afla în centru, pentru că se va realiza prima atingere a sufletului, iar personalitatea noastră va urca.

Observăm că rămâne oarecum neaspectat cuplul Neptun Chiron, de fapt, acolo este zona celui de-al Treilea Ochi, este zona meditaţiei profunde, al înţelepciunii spirituale şi al scopului. Poziţionat în casa a VI a a momentului, reprezintă capacitatea noastră de a ne vindeca prin credinţă şi rugăciune, prin meditaţie şi eliberare. Este punctul prin care se menţine deschisă Poarta către vindecarea şi echilibrarea Pământului, prin flacăra aurie a Iubirii Iluminate şi pline de compasiune.

Deci iată că acest echinocţiu de toamnă deschide un ciclu major de transformări, este o zi de sărbătoare, în care ar fi bine să ne bucurăm pe deplin de fiecare moment. Este o perioadă în care să acţionam intuitiv şi să ne îndeplinim fiecare rol dinamic sau subtil, pe care am venit să-l jucăm în actuala desfăşurare a lucrurilor.

Este o perioada de a unifica toate aspectele din fiinţa noastră, astfel încât să ajungem să simţim numai iubire pură, pace pură, lumina pură şi că suntem Una cu totul, în aceasta realitate EU SUNT CEEA CE SUNT.

Este o perioadă în care să onorăm şi să respectăm, întrucât fiecare îşi îndeplineşte rolul în desfăşurarea celei mai măreţe re-ţeseri din care am avut plăcerea să facem parte în ultimele milenii.

Şi este o perioadă când să ne bucurăm de valurile de iubire şi de călăuzirea care ne inundă planeta şi fiinţele lăuntrice.

Pentru aceasta, aşa cum spune Jasmuhen:

”Să găsţi un „comutator”, o mantră pe care v-o puteţi spune singuri, ori de câte ori mintea vă rătăceşte în orice veche paradigmă care alimentează judecata, frica sau separarea. Este vorba de câteva cuvinte puternice, care vor lumina, la propriu, spaţiile întunecate, exact ca atunci când aprindem lumina când intrăm într-o încăpere întunecată. „Comutatorul” este ceea ce folosim pentru a ne reprograma conexiunile neurale ale creierului, pentru a susţine această paradigmă noua care se înalţă în reţele, cu scopul de a reechilibra vechea energie. Pentru mulţi dintre noi, aceasta mantră are legătură cu lumina violetă, care reprezintă cea de-a şaptea rază de libertate şi transformare spirituală.

În continuare, vă prezint una dintre mantrele mele actuale, care face parte din tiparul pe care îl menţin în timpul acestei schimbări – şi vă invit să o folosiţi şi voi, sau să o schimbaţi, dacă sunteţi îndrumaţi să o faceţi, sau dacă este nevoie.

STAU ÎN LUMINA VIOLETĂ A FLĂCĂRII REÎNVIERII.

SUNT REECHILIBRAT, RENĂSCUT ŞI REÎNNOIT. ”

Revenind la chestiile strict astrologice în primul rând, momentele de tranziţie ale Soarelui între semnele zodiacale au fost denumite Hiatusuri Solare. Aceste perioade sunt diferite prin structura energetică a elementului constituent. Ştim că fiecare zodie are o predominanţă a unui element: pământul, apa, focul şi aerul. Însă în cazul hiatusurilor se manifestă cel de al cincilea element: eterul, forţă ce creează o profundă legătură cu starea de neutralitate, de vid, de transcendenţă. În timpul echinocţiului se creează, datorită înglobării celor două semne alăturate un efect de avalanşă ce permite branşarea simultană la valorile cele mai înalte ale semnelor zodiacale alăturate. Dintre toate trecerile Soarelui dintr-un semn în altul, cele mai importante sunt momentele de maxim şi de egalitate, adică solstiţiile şi echinocţiile. Trebuie să specificăm faptul că din cauza mişcării elipsoidale a Pământului în jurul Soarelui şi datorită ciclicităţii în spirală, data calendaristică a acestor conjuncturi poate să se decaleze cu plus-minus o zi.

Echinocţiul reprezintă un moment de echilibru între energiile yin şi yang. Tradiţiile spirituale afirmă ca orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare şi nemanifestare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.

Echinocţiul de toamnă produce o echilibrare între nevoia de muncă pentru supravieţuire şi exteriorizarea frumuseţii şi iubirii lăuntrice. Datorită acestui echilibru energetic caracteristic echinocţiului de toamnă, toate acţiunile realizate în acest interval (trei-cinci zile în jurul acestui moment) vor fi susţinute de emoţii puternice, sentimente expansive binefăcătoare, ce vor avea rolul de a înlătura multe din tendinţele inferioare ale omului, cum ar fi încrâncenarea, efortul, obsesiile materiale, critica excesivă, pretenţiile exagerate.

Acest moment al echinocţiului de toamnă, ne determină să înţelegem că întotdeauna evoluţia în cuplu este net superioară evoluţiei individuale, iar trăirile sufleteşti transpun în plan concret spiritului.

Acest moment reprezintă pentru noi porţi, pe care de fiecare dată trebuie să le celebrăm şi să le acordăm atenţia necesară.

În mod practic, pare doar momentul în care ziua este egală cu noaptea, aducând semnalele de reducere a zilei şi de creştere a nopţii.

De fapt este un moment în care, fiind într-un perfect echilibru interior ar trebui să punem în balanţă realizările noastre practice exterioare, cu cel interioare.

După modul de a acorda cele două aspecte, material şi spiritual, prin echilibru, fiecare revelează inteligenţa sa, iubirea sa, voinţa sa, şi nimic nu este mai dificil. Pentru unii, tentaţia este de a se arunca în viaţa materială uitând de Viaţa Spiritului, iar pentru ceilalţi de a nu se ocupa decât de Viaţa Spiritului, uitând de viaţa materială. Există o a treia soluţie, şi ea este cea pe care fiecare trebuie să o găsească pentru el însuşi, deoarece fiecare caz este particular, iar ziua de astăzi este una în care ne putem descoperi modalităţile de a acţiona cele mai potrivite, pentru a ne afla in echilibru şi armonie cu noi înşine.

Azi celebram o zi de echilibru, un echilibru al naturii cu care încercăm să ne armonizam. Este echinocţiul de toamnă pe care-l cunoaştem sub numele de Mabon sau Alban Elfed, cum îi spun Druizii.

În mitologia greaca, în aceasta zi care marchează sfârşitul verii, Hades (zeul infernului) s-a îndrăgostit de Persefona. A văzut-o culegând flori şi a răpit-o. Adusă în Infern, Persefona avea să fie regină alături de Hades. Zeiţa recoltelor, Demetra, mama Persefonei, disperată de dispariţia fiicei sale a făcut să se ofilească toata vegetaţia. Zeii din Olimp au intervenit însă pentru a o convinge pe Demetra să nu răpească pentru totdeauna viaţa plantelor. Au căzut la înţelegere şi au hotărât ca Persefona să petreacă jumătatea anului în afara regatului morţilor şi cealaltă jumătate cu Hades. Dar Demetra, în semn de doliu în urma fiicei sale a decis că natura va dormi până-n momentul în care fiica ei îi va fi înapoiata.

Datorită echilibrului energetic al acestui moment special (ziua este egală cu noaptea), toate acţiunile benefice care sunt realizate în această perioadă pot fi în mod preponderent încărcate cu iubire deoarece mai ales acum se sublimează aspectele încordate ale zodiei Fecioarei în aspectele diafane ale zodiei Balanţei Acest moment ne permite, printre altele, să conştientizăm că trăirile artistice sunt, în realitate, forme ale anumitor trăiri sufleteşti. Lecţia principală a acestui moment este aceea de a învăţa să îmbinăm într-un mod armonios utilul cu plăcutul, sfera materială cu cea spirituală.

În tradiţiile păgâne, sabatul echinocţiului de toamnă surprinde relaţia om - Natură în contextul trecerii de la vară la toamnă. Pe lângă aspectul trecerii de la căldura arzătoare a soarelui verii la temperaturile mai blânde şi frunzele ruginii ale toamnei, se prefigurează şi bucuria noii recolte.

Acest sabat stă sub semnul bucuriei şi al belşugului. Simbolul său este Cornul Abundenţei iar patron Universul.

În această zi plăcinta cu dovleac trebuie să fie nelipsită de pe mesele păgânilor iar optimismul şi voia bună prezente în sufletele şi în casele lor. Se petrece în cinstea unei recolte bogate.

Pentru a înţelege mai bine vibraţia acestei zile, ar trebui să facem referire şi la zodiacul arboricol cunoscut şi ca zodiacul druidic sau zodiacul celtic), el provine din tradiţiile celtice, fiind creat de druizi (preotii celţi).

Zodiacul arboricol este format din 21 elemente - 21 arbori - în strânsă legătură cu gradele solare. La echinocţiu şi la solstiţiu găsim 4 arbori de factură deosebită (Stejarul, Mesteacănul, Măslinul şi Fagul), a căror manifestare durează doar 1 grad solar – echivalentul unei zile. Echinocţiul de primăvară - Stejarul, solstiţiul de vară - Mesteacăn, echinocţiul de toamnă - Măslinul şi solstiţiul de iarnă - Fagul.

Măslinul este recunoscut în toate culturile pentru influenţa benefică pe care o are asupra noastră.

Originea culturilor de măslin se pierde în negura vremii. O ipoteza spune că măslinul s-ar fi născut în vremurile preistorice, în sudul Asiei, de unde s-ar fi extins în Australia şi spre Grecia. Alte teorii indică bazinul mediteranean ca loc de origine a măslinului. O alta teorie spune ca ar proveni din Etiopia. Descoperirile arheologice indica faptul ca măslinii sălbatici existau în insula Creta – Grecia, cu mult înainte de naşterea civilizaţiei. Din Creta s-au răspândit in Egipt (2000 î. Hristos) şi Palestina (1800 î. Hristos). În secolul al VI-lea î. Hristos apar în bazinul mediteranean, ajung în Tripoli, Tunis şi Sicilia. În Spania, cultivarea măslinilor a fost introdusă în timpul dominaţiei maritime a fenicienilor (1050 î. Hristos). După descoperirea Americii, măslinul a traversat oceanul, iar în 1580 era cultivat în Mexic, Peru, California, Chile şi Argentina. În orice caz, cea mai mare produţie de ulei de măsline provine din regiunea Mediteranei.

Legenda spune că apariţia măslinului a fost în Grecia, ca rezultat al concusului dintre Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa războiului şi a înţelepciunii, pentru a se stabili denumirea capitalei. Se spune ca Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră şi a început să curgă apă sărată; Atena a lovit cu suliţa în pamant şi a răsărit un maslin. Cum pomul a fost considerat mult mai valoros pentru poporul din Atica, noul oraş a primit numele de Atena. Se spune că toţi măslinii din Atena se trag exact din cel dăruit de zeiţă oamenilor.

www.mirabilys-magazin.ro


Ce este AstroTV?

Astrotv.ro este mai mare comunitate de astrologi și clarvăzători de pe internet care furnizează consiliere telefonică. În cei peste 10 ani de existență, ASTROTV.RO a făcut deja peste 4 milioane de predicții, ritualuri, dezlegare de farmece și numeroase alte consultări telefonice. A ajutat pe mulți să-și găsească calea în viață, le-a oferit răspunsuri precise care le-au îmbunătățit viața. Ceea ce oferim este mai mult decât ghicit sau vrăjitorie. Clarvăzătorii și astrologii noștri cu ani de experiență te pot ajuta să găsești calea spre fericire și echilibru. Toate astea pot fi dobândite cu ușurință. Sunând experții noștri ai și făcut primul pas!

Consilierii noștri spirituali îți stau la dispoziție zi de zi, 24 de ore din 24. Apelează la unul dintre ei încă azi! Toate convorbirile telefonice sunt confidențiale, și nu vor ajunge la urechi neautorizate. Totul rămâne între tine și consilierul tău. Îți garantăm confidențialitate și siguranță maximă, pentru ca tu să poți beneficia de sfaturile primite. Satisfacție 100%!

 
Cea mai mare comunitate de clarvăzători din România, disponibilă 24 de ore din 24 prin telefon.
0903 760 883
1,92 EUR/min (cu TVA inclus)
Carla
Interior:
 
Dona
Interior:
 
Luiza Biancuore Karina
Interior:
 
Raisa Rai
Interior:
 
Eliza
Interior:
 
Deeamaanth
Interior: